Primul câine pe care l-am avut ca si copil a fost un ciobănesc german (femelă): Aengi. A fost o surpriză făcută de tatăl meu, ce a năvălit în apartamentul nostru de bloc si a rămas alături de noi doar câteva luni. Odată plecati la mare, am lăsat căteaua la Câmpia-Turzii la bunici, de unde a dispărut după două zile. Era la începutul anilor `80.  Memoria câinelul mi-a rămas adânc întipărită si am continuat să îmi „presez” părintii să luăm un alt câine. In iarna anului 1985 am găsit în zăpadă un pui de maidanez extraordinar, „Rex” ce avea să îmi fie tovarăs si prieten devotat timp de 13 ani.
Intre timp, la începutul anilor `90 am întâlnit teckelul sârmos. Am strâns toti banii mei de copil si am reusit să acopăr jumătate din suma pentru un pui. Cealaltă jumătate am reusit să o „storc” părintilor mei. Si asa a apărut în 1993, „Pitic” (Dachsjaeger Eike) în tovărăsia lui Rex. Din păcate la 2 ani a fost călcat de o masină (principala cauză de „mortalitate” la teckel), însă pasiunea pentru teckel a rămas vie. A urmat în anul 1995 „Schmutz” (Arno) si la scurt timp, în anul 1997, „Wimpel” (Dachsjaeger L’Wimpel).
Schmutz a rămas alături de mine timp de 13 ani, suficient pentru a realiza că o viată fără teckel este una trăită doar pe jumătate.
Liana pe parcursul copilăriei a trecut la rândul său prin o serie de experiente „chinologice” încercând să îsi convingă părintii în mod repetat si apelând la un moment dat la un pudel.  Când ne pregăteam să întemeiem o familie, am început cu teckelii. Astfel a apărut „Gula” (Lanna von Biennenwald”) si „Ira” (Czillagkozy Finnya`s), denumite astfel după celebrele tablouri ale lui Bruegel: Pofta si Furia, atribute definitorii ale acestei rase. Gula si Ira au devenit întemeietoarele „dinastiei” teckelilor nostri ce au preluat stafeta de la Schmutz si care pe perioada ultimilor săi doi ani din viată si-a trăit o a doua tinerete. Prin Gula si Ira am creat Canisa „von Wühlen”, îndeplinindu-mi un vis din coilărie. Au urmat primele cuiburi si treptat curtea s-a umplut de teckeli. Spiritul lor, temperamentul extraordinar, vioiciunea, veselia permanentă, ne fac să uităm când suntem între ei de multe din griji. In mijlocul lor ne regăsim si ne readucem aminte să fim oameni. Pentru că într-adevăr, câinii sunt mai buni decât oamenii.

.

Ira, Gula, Schmutz, fondatorii canisei